• Balul Toamnei - 2024

          • Balul Toamnei
            Activitate organizată de către Consilul elevilor - Școala Gimnazială „S.A. Esenin” Ghindărești în parteneriat cu CRLR Ghindărești, a ajuns anul acesta la a XIII - a ediție.
             

          • BURSE 2024-2025

          • MINISTERUL EDUCAŢIEI
             

            ORDIN
            privind aprobarea Metodologiei - cadru de acordare a burselor

             


            În conformitate cu prevederile art. 108 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Referatul de aprobare nr. 824/UFIP din 9.07.2024 al Unităţii pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,
            ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
            Art. 1. - Se aprobă metodologia - cadru de acordare a burselor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
            Art. 2. - Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu anul şcolar 2024 - 2025.
            Art. 3. - Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală economică, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
            Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţii contrare se abrogă.
            Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


             


            CAPITOLUL I
            Dispoziţii generale


            Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial şi liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
            a) bursă de excelenţă olimpică I;
            b) bursă de excelenţă olimpică II;
            c) bursă de merit;
            d) bursă de rezilienţă;
            e) bursă socială;
            f) bursă tehnologică.


             


            Pentru anul şcolar 2024 - 2025, cuantumul minim al burselor este:
            a) pentru bursa de merit - 450 lei/lună;
            b) pentru bursa de rezilienţă - 300 lei/lună;
            c) pentru bursa socială - 300 lei/lună;
            d) pentru bursa tehnologică - 300 lei/lună.



            Acordarea burselor de merit şi de rezilienţă
            Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de rezilienţă se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar.


            Bursele de merit se acordă după cum urmează:
            a) elevilor din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, mai puţin elevii din clasa a V - a şi elevii din clasa a IX - a, cu medii generale pe anul şcolar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
            b) elevilor din fiecare clasă a V - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
            c) elevilor din fiecare clasă a IX - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu medii de admitere în învăţământul liceal sau profesional şi dual egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
            d) elevilor de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor/competiţiilor şcolare şi extraşcolare, recunoscute de Ministerul Educaţiei, elevilor care au obţinut medalia de aur/locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice.


            Bursele de rezilienţă se acordă după cum urmează:
            a) elevilor de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut cel puţin media generală 7 în anul şcolar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale, mai puţin elevii din clasa a V - a şi elevii din clasa a IX - a;
            b) elevilor din fiecare clasă a V - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor;
            c) elevilor din fiecare clasă a IX - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, care au obţinut cel puţin media de admitere 7 în învăţământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
            d) elevilor cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul "Şcolii din Spital" sau la domiciliu, în anul şcolar următor în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior.
            (4) Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de rezilienţă, acordată pe bază de medie, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu şi de liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar de stat.
            (5) Prin excepţie, în clasele în care elevii ce îndeplinesc criteriile de acordare a burselor de merit şi de rezilienţă nu reprezintă cumulat 30% din efectivul clasei, aceste burse se pot acorda şi unui procent mai mic de 30%.
            (6) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulţi elevi cu media generală anuală/media notelor pe primele 2 module - pentru elevii din clasa a V - a/media de admitere - pentru elevii din clasa a IX - a egală cu a celui de pe ultima poziţie din lista beneficiarilor de burse de rezilienţă, lista de beneficiari va fi
            extinsă pentru a-i cuprinde pe toţi cei cu medii egale.
            (7) Calcularea numărului de elevi, corespunzător procentului de 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, se face în situaţia în care se obţine un număr fracţionar, prin rotunjirea la numărul întreg imediat superior numărului fracţionar obţinut prin calcul, indiferent de valoarea fracţiei.
            (8) În cazul elevilor din clasa a V - a media care stă la baza acordării burselor de merit şi de rezilienţă se calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs.
            (9) Listele cu elevii din clasa a V - a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obţin rezultatele şcolare menţionate la alin. (1) lit. b) şi se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârşitul cursurilor din anul şcolar respectiv.
            (10) Pentru învăţământul liceal vocaţional, profilurile artistic, sportiv, teologic şi militar, la alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. c) prin sintagma "media de admitere" se înţelege media finală de admitere, calculată conform prevederilor ordinului de ministru care reglementează organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru fiecare an şcolar.
            (11) Bursele de merit şi de rezilienţă obţinute în baza prevederilor alin. (1) se acordă în perioada cursurilor şcolare.
            (12) În numărul beneficiarilor de bursă de merit şi de rezilienţă nu vor fi cuprinşi beneficiarii burselor de excelenţă olimpică I şi II.
            (13) Având în vedere că forma de organizare în învăţământul simultan gimnaziu este de formaţiune de studiu, iar în cadrul unei formaţiuni de studiu elevii sunt grupaţi pe clase (clasa a V - a, a VI - a, a VII - a, a VIII - a), calculul numărului de beneficiari ai burselor de merit şi de rezilienţă se face pe clase.
            (14) În cazul claselor cu dublu profil sau dublă specializare/calificare şi în cazul claselor mozaic calculul numărului de beneficiari ai burselor de merit şi de rezilienţă se face pe clasă, nu pe profil/specializare/calificare sau disciplină sportivă.
            (15) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), bursele de merit acordate pentru rezultate la competiţii/concursuri şcolare şi extraşcolare pentru elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal, profesional şi dual se acordă începând cu luna următoare obţinerii rezultatelor, până la finalul cursurilor,
            inclusiv pentru cei care beneficiază deja de bursă de merit/bursă de excelenţă olimpică I sau II.
            (16) Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice prevăzute la alin. (2) lit. d) va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport, anual, până la data de 31 august a fiecărui an.
            Art. 8. - (1) Bursele de merit şi de rezilienţă care au la bază media se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unităţii de învăţământ lista cu elevii propuşi pentru bursa de merit şi de rezilienţă pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar, pentru elevii din clasele VI - XII, iar pentru elevii de clasa a V - a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.
            (2) Bursele de merit care au la bază rezultatele obţinute la competiţii/concursuri şcolare şi extraşcolare, atestate prin documente şcolare, respectiv prin copii de pe diplomele obţinute la competiţii, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unităţii de învăţământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obţinerii premiului pentru elevii din anii terminali, conform art. 7 alin. (14). Rezultatele la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice care vor sta la baza acordării burselor de merit vor fi atestate prin: copie diplomă loc I şi adeverinţă de la federaţia sportivă naţională pe ramura de sport respectivă, la care se ataşează extras din calendarul competiţional.
            (3) Profesorul diriginte sprijină elevii majori, părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori şi coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.
            (4) În aplicarea prevederilor art. 7, în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi elevii cărora trebuie să li se acorde bursă de merit pe baza criteriilor definite la alin. (2) lit. d), lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia.
            (5) În aplicarea prevederilor art. 7, în situaţia în care elevii cărora trebuie să li se acorde bursă de merit pe baza criteriilor definite la art. 7 alin. (2) lit. d) se află şi în primii 30% din elevii clasei, lista se extinde cu un număr egal cu cel al elevilor care obţin bursă pe baza rezultatelor la concursuri/competiţii.
            (6) Etapele stabilirii listei cu elevii care vor beneficia de burse de merit şi de rezilienţă sunt:
            a) stabilirea numărul de bursieri prin calcularea procentului de 30% (cu rotunjire în sus) din efectivul clasei;
            b) întocmirea listei beneficiarilor de burse de excelenţă olimpică I şi II (dacă există);
            c) întocmirea listei beneficiarilor burselor de merit acordate pe baza rezultatelor la competiţii (dacă există);
            d) întocmirea listei beneficiarilor de burse de merit pe baza mediei generale - toţi elevii cu medii generale egale sau peste 9,50, fără cei de la lit. b) şi c);
            e) se stabileşte numărul de elevi beneficiari de burse de rezilienţă, scăzând numărul de elevi de pe lista de la lit. d) din numărul obţinut la lit. a);
            f) în cazul în care numărul de la lit. e) este mai mare ca 0 se completează lista de la lit. d) cu elevii cu medii generale egale sau mai mari cu 7, în ordine descrescătoare, până se atinge numărul de la lit. a).

          • Din cutiuța cu amintiri

          • Un nou album foto Din cutiuța cu amintiri a fost adăugat la galerie

            Fotografii puse la dispoziție de către doamna Marcu Daniela

            Imagini din vremea când telefonul mobil nu exista decât în filmele SF, iar virușii nu erau chiar atât de malefici.

          • Balul Toamnei 2022

          • BALUL TOAMNEI 2022

            Consiliul Elevilor Școlii Gimnaziale „S.A. Esenin” Ghindărești,
            Cu sprijinul: Primăriei Ghindărești și al Consiliului Părinților 

            a organizat în data 11.XI.2022, a X-a ediție a Balului Toamnei.
            Acțiunea s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor participanți.

            Au fost organizate diverse jocuri de îndemânare și perspicacitate, la care au participat elevii doritori. Balul s-a încheiat cu organizarea unei tombole.

            Felicitări tuturor participanților !!!!

          • Atelier benzi desenate

          • ATELIER BENZI DESENATE

            Astăzi, 06.10.2022, elevii clasei a VIII-a, dar și alți elevi interesați, au participat la un atelier de creație de benzi desenate alături de domnul Daniel Eduart Buruiana.

            Domnul Daniel Eduart Buruiana, este apreciat la nivel național de către diversele organizații care se ocupă de promovarea și organizarea de ateliere și festivaluri de reviste cu benzi desenate.

            Pentru că elevii claselor a VIII-a și a VI-a au în această perioadă, conform programei școlare, realizarea de ilustrații cu benzi desenate cu tematică din operele pe care le studiază la disciplina limba română, am considerat oportună desfășurarea unei ore în prezența unui specialist al acestei forme de artă.

            Domnul Daniel Eduart Buruiana, recent întors de la festivalul benzilor desenate organizat la Brașov, a avut amabilitatea, iar elevii au fost onorați și încântați, să desfășoare împreună cu aceștia un atelier de creații de benzi desenate, pe care domnul Daniel Eduart Buruiana l-a susținut cu elevii școlii împreună cu doamna profesoară de limba română Demid Anfisa.

            Domnule Daniel Eduart Buruiana, vă mulțumim pentru că ați găsit de cuviință să ne onorați cu prezența dumneavoastră în școala noastră.

          • Lansare de carte

          • LANSARE DE CARTE

            În data 19.09.2022, Școala Gimnazială „S.A. Esenin” din Ghindărești, a fost onorată de prezența la cursuri a elevului Dima Ovidiu Armen, care este elevul Școlii 43 „Ferdinand” din Constanța.
            Prezența lui Armen a fost motivată de dorința acestuia de a face cadou elevilor din Ghindărești cartea „Am 11 ani. Să vă povestesc despre Primul Război mondial”, al cărei autor este chiar el.

            În schimb elevii din Ghindărești i-au dăruit lui Armen trei cărți despre istoria Rușilor-Lipoveni din România.

            Armen, îți mulțumim pentru darul pe care ni l-ai oferit!
            Te așteptăm cu drag, să ne vizitezi iar, oricând.

          • Donație

          • Donație cărți

            Elevii Școlii Gimnaziale „S.A. Esenin” Ghindărești sunt recunoscători domnișoarei Antrop Daniela, pentru donația de cărți pe care a făcut-o școlii noastre, prin intermediul domnului Antrop George.

            Donația constă în cărți noi, din coleția Jurnalul Național și vizează lecturi recomandate de programa școlară.

             

            Vă mulțumim!