Burse 2024-2025
OME nr.5518 din 11.07.2024
-
Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial şi liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
a) bursă de excelenţă olimpică I;
b) bursă de excelenţă olimpică II;
c) bursă de merit; - 450 RON / lună
d) bursă de rezilienţă; - 300 RON / lună
e) bursă socială; - 300 RON / lună
f) bursă tehnologică - 300 RON / lună
BURSE DE MERIT ȘI DE REZILIENȚĂ
Acordarea burselor de merit şi de rezilienţă
Art. 7. - (1) Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de rezilienţă se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar.
(2) Bursele de merit se acordă după cum urmează:a) elevilor din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, mai puţin elevii din clasa a V - a şi elevii din clasa a IX - a, cu medii generale pe anul şcolar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
b) elevilor din fiecare clasă a V - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
c) elevilor din fiecare clasă a IX - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu medii de admitere în învăţământul liceal sau profesional şi dual egale sau mai mari de 9,50; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toţi elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia;
d) elevilor de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor/competiţiilor şcolare şi extraşcolare, recunoscute de Ministerul Educaţiei, elevilor care au obţinut medalia de aur/locul I la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice.(3) Bursele de rezilienţă se acordă după cum urmează:
a) elevilor de gimnaziu şi liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, care au obţinut cel puţin media generală 7 în anul şcolar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale, mai puţin elevii din clasa a V - a şi elevii din clasa a IX - a;
b) elevilor din fiecare clasă a V - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor;
c) elevilor din fiecare clasă a IX - a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, care au obţinut cel puţin media de admitere 7 în învăţământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
d) elevilor cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul "Şcolii din Spital" sau la domiciliu, în anul şcolar următor în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior.(4) Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de rezilienţă, acordată pe bază de medie, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu şi de liceu, inclusiv învăţământ profesional şi dual, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar de stat.
(5) Prin excepţie, în clasele în care elevii ce îndeplinesc criteriile de acordare a burselor de merit şi de rezilienţă nu reprezintă cumulat 30% din efectivul clasei, aceste burse se pot acorda şi unui procent mai mic de 30%.
(6) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulţi elevi cu media generală anuală/media notelor pe primele 2 module - pentru elevii din clasa a V - a/media de admitere - pentru elevii din clasa a IX - a egală cu a celui de pe ultima poziţie din lista beneficiarilor de burse de rezilienţă, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toţi cei cu medii egale.
(7) Calcularea numărului de elevi, corespunzător procentului de 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, se face în situaţia în care se obţine un număr fracţionar, prin rotunjirea la numărul întreg imediat superior numărului fracţionar obţinut prin calcul, indiferent de valoarea fracţiei.
(8) În cazul elevilor din clasa a V - a media care stă la baza acordării burselor de merit şi de rezilienţă se calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de învăţare din anul şcolar în curs.
(9) Listele cu elevii din clasa a V - a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obţin rezultatele şcolare menţionate la alin. (1) lit. b) şi se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârşitul cursurilor din anul şcolar respectiv.
(10) Pentru învăţământul liceal vocaţional, profilurile artistic, sportiv, teologic şi militar, la alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. c) prin sintagma "media de admitere" se înţelege media finală de admitere, calculată conform prevederilor ordinului de ministru care reglementează organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru fiecare an şcolar.
(11) Bursele de merit şi de rezilienţă obţinute în baza prevederilor alin. (1) se acordă în perioada cursurilor şcolare.
(12) În numărul beneficiarilor de bursă de merit şi de rezilienţă nu vor fi cuprinşi beneficiarii burselor de excelenţă olimpică I şi II.
(13) Având în vedere că forma de organizare în învăţământul simultan gimnaziu este de formaţiune de studiu, iar în cadrul unei formaţiuni de studiu elevii sunt grupaţi pe clase (clasa a V - a, a VI - a, a VII - a, a VIII - a), calculul numărului de beneficiari ai burselor de merit şi de rezilienţă se face pe clase.
(14) În cazul claselor cu dublu profil sau dublă specializare/calificare şi în cazul claselor mozaic calculul numărului de beneficiari ai burselor de merit şi de rezilienţă se face pe clasă, nu pe profil/specializare/calificare sau disciplină sportivă.
(15) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), bursele de merit acordate pentru rezultate la competiţii/concursuri şcolare şi extraşcolare pentru elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal, profesional şi dual se acordă începând cu luna următoare obţinerii rezultatelor, până la finalul cursurilor, inclusiv pentru cei care beneficiază deja de bursă de merit/bursă de excelenţă olimpică I sau II.
(16) Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale olimpice/probe olimpice prevăzute la alin. (2) lit. d) va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport, anual, până la data de 31 august a fiecărui an.-